Count to 10, then join the Count on Radio Rock!!!

"The Boat that rocked": o comedie spumoasa ca un pahar de sampanie, britanica, cu un varf de lingurita USA in persoana lui Phillip Seymour Hoffman.....it's enough to get you dizzy!
Iesit de sub bagheta regizorului Richard Curtis, care a realizat si Mr.Bean , Notting Hill, Blackadder, Bridget Jones, si - a personal fav of mine - Love actually, filmul reda povestea statiilor de radio pirat, care functionau ilegal in anii '60 in Marea Britanie. Radio Rock din pelicula portretizeaza adevaratul Radio Caroline, care a emis pana in 1967, cand guvernul britanic a decretat activitatea ilegala, si, in mod bizar, un an mai tarziu, BBC introduce un nou post bazat in intregime pe formula "radio-pirat" pe care au eradicat-o.

Dar asta e istorie melancolica pe care n-o veti intalni in film. Radio Rock e mereu plin de optimism, curaj, si loialitate pentru Maiestatea Sa......Rock & Roll. P. S. Hoffman joaca unul din cele mai simpatice si hilare roluri in care l-am vazut,si alaturi de Bill Nighy, Rhys Ifans si multi altii, reusesc sa compuna o atmosfera rara, care apare poate la 1 din 100 de filme pe care le vezi....te ia valul...la propriu :) Si sa nu-l uitam pe Kenneth Branagh in rolul functionarului snob, uracios, mai intepat decat un degetar.

Muzica te va face sa te ridici de pe scaun sau sa exclami, rusinat de faptul ca ai uitat de Oldies :"stiu melodia asta, oaai, de cat timp n-am mai ascultat-o"....The Beach Boys, The Who, The Hollies, Cream, The Tremeloes, Jimi Hendrix, Procol Harum, Moody Blues, David Bowie....
well.....

U've been reading Awesome Movies Reviews, and it's midnight and sleepy, out here at Radio The Happy Penguin!

Coco avant Chanel, mais apres Amelie

Dupa premiatul La Vie en Rose, in care Marion Cotillard face o interpretare inegalabila a "micutei vrabiute", mi-am facut un obicei din a astepta filmele franceze, si autobiografice pe deasupra, cu nerabdare si emotii.
De la Amelie incoace insa, Audrey Tatou nu a mai stralucit, nici in umbra lui Tom Hanks, nici in mai recentul Ensemble c'est tout.

Dar pentru a juca rolul femeii care a revolutionat moda secolului 20, Audrey este intr-adevar perfecta.

Gabrielle Bonheur Chanel provenea dintr-o familie saraca, si la varsta de 12 ani a fost abnadonata de catre tatl ei la orfelinat, impreuna cu sora Adrienne.
Implinind varsta majoratului, cele doua Chanel traiesc de pe urma acului in timpul zilei, croitorese, si a vocii, noptile, intr-o bodega mizera.
Gabrielle cunoaste spuma societatii fastuoase a secolului, ca amanta a bogatului Etienne Balsan, si-si va castiga renumele croind palarii pentru actrita
Emiliene d'Alencon. Drama e constituita prin crearea unui triunghi amoros Coco-Etienne-Boy, acesta din urma fiind un bogat
industrias american, care pare sa aprecieze nonconformismul Gabriellei, si care, impreuna cu Etienne, o va finanta pe cea care va deveni Coco Chanel.

Ce mi-a displacut de-a lungul filmului a fost oportunismul cu care Gabrielle se alipeste cu incapatanare de batranul Etienne, ca un animal pe care il lovesti, dar care nu pleaca. In ciuda traiului modest si a numeroaselor umilinte, Audrey ii confera personajului un soi de demnitate de fier,care la unii poate fi o masca, dar care persista doar la cei indeajuns de nebuni pentru a crede orbeste
ca e si motivata. Coco dispretuia risipa, atat in viata, cat si in materie de accesorii si imbracaminte, iar filmul te face sa pui pret pe simplitate si decenta ca model de eleganta.

Audrey e perfecta pentru rol, iar pelicula ramane un diamant, insa unul neslefuit. Pe alocuri, exista momente cand astepti ceva mai mult, ai vrea sa intelegi mai bine, si ramai nesatisfacut. Sa fi fost un film mut, si ramaneai cu tot atat.
Atitudinea, imaginea personajelor, nonverbalul primeaza in fata povestii in sine.

Rolul bogatului binefacator Etienne Balsan ii vine ca o manusa maestrului Benoît Poelvoorde, dar Alessandro Nivola nu e convingator ca Boy Capel, tragica iubire a Gabriellei.

In mod paradoxal impresia pe care mi-o lasa aceasta ecranizare a vietii pionerei modei, Mademoiselle Coco este ca omul face haina, nu haina pe om. Un film
bun, care putea fi mult, mult mai bun, cu o actrita pe care o vad in continuare ca Amelie Poulain, singurul rol in care a stralucit cu adevarat.