The Gamers of the future

Daca acum 20 si ceva de ani cinematografia ne prezenta viitorul in materie de Blade Runner, Mad Max, Germenul Andromeda sau Odiseea Spatiala a lui Kubrick, Hollywoodul anului 2009 ne ingroapa in productii inspirate de Second Life. Omul viitorului nu mai e interesat de cucerirea universului pentru ca nu-si mai paraseste nici canapeaua. El e un obez scabros sau un bosorog academic, macinat de fantezii perverse, care traieste printr-un surogat, uman sau robotic, in functie de film.

Surrogates ne serveste pe tava o lume in care oamenii sunt niste vanitoase legume, ce traiesc fiecare senzatie, de la gustul cafelei de dimineata la orgasm, printr-un surogat Kate Mossian. Motivul folosirii unei papusi variaza de la atractia magnetica a perfectiunii la reducerea riscurilor realitatii: cu un surogat nu poti muri, nu poti simti durere fizica. Dar poti fi Bruce Willis, care joaca un Ken frustrat de viata si de sotie si care are un par iritant de blond.

Barbie si pacea mondiala din filmul lui Jonathan Mostow vs efecte speciale, sange si violenta in Gamer.

Aici, surogatii nu mai sunt artificiali, sunt detinuti dispensabili, manevrati neurotic de pusti acneici si bogati. The killing is real, it’s flesh and blood. Premiu: libertatea. Vi se pare cunoscuta ideea? Poate pentru ca e o varianta mai complexa a lui Death Race. Slayers( jocul in sine) e senzatia extrema, iar Cable, tata si sot moralmente nevinovat, condamnat pentru omucidere, e eroul manevrat de Simon, un pusti talentat. Gladiatorul justitiar interpretat de Gerald Butler-Cable- are mai multe in comun cu Maximus al lui Russel Crowe decat lupta pentru supravietuire. Gesturi recurente, o familie pierduta, marca Ridley Scott. Doar ca nu e el regizorul.

Sotia lui Cable, zombificata si ea intr-un alt joc numit Society, jucata de Amber Valetta, e o copie fidela a Millei Jovovich din Al cincilea element. Atat ca vorbeste engleza corect.

Cateva efecte speciale nespectaculoase, un comando underground etic care se impotriveste sclaviei tehnologiei a marilor corporatii, un Gerald Butler facut pentru rolul de army trooper, dar caruia, din pacate, nu-i mai vedem bicepsii de pe vremea cand era regele Spartei, totul pe un fond de conspiratii, morala, bani si putere. Si putin excentricism.

Vizionand aceste filme, iti e clar ca producatorii hollywoodieni nu vad altceva in viitorul nostru decat orgii virtuale, o omenire invinsa de fast-food si cotrolata de un malefic whizz-kid al tehnologiei. Macar acum 20 de ani, viitorul parea mai palpitant cu Star Trek si Calatorii in Timp.


Gamer nu ar reusi performanta unui SF/action movie de bun-simt nici daca nu ar fi un rusinos mozaic al altor bazaconii cinematografice precum Death Race si Surrogates.

Let's have some ginger

Pinguinul mai merge in vizita si pe ginger group unde scrie cronici de filme, muzica, etc ;) See ya there ;)

Ce e scurt, interesant si il vezi la cinema?

Scurtmetrajul.

In ziua de azi vrem ca toate sa se petreaca repede, sa nu ne ocupe timp, sa fie acum, aici, cand si cum vrem noi. Poate de aceea, in ultima vreme, Romania e un rai al festivalurilor de scurtmetraje. Scurt si la obiect. Ce ti-ai putea dori mai mult intr-o seara friguroasa de duminica decat scurtmetraje….4 ore de scurtmetraje…Ceva nu se leaga, veti spune. 4 ore? Da, ele trec pe nesimtite la un festival de scurtmetraje cum e “ Short to the point”. Film dupa film, vei astepta inca unul si inca unul. Va fi o comedie,un film care-ti va da fiori, sau un documentar? E ca si o caféa 3 in 1. Sau mai bine zis, 16 in 1.
“Short to the point” e un festival de film care isi duce veacul online. Nu toti cineastii au timp sau bani de dat pe filme, asa ca au adus cinematograful la ei acasa, cum ar zice si o veche reclama la HBO. Pe langa vizionare, organizatorii te invita sa-ti faci si tu propriul filmulet si sa intri in competitie, sub deviza “orice idee se poate transforma in film”.
Desi internetul e cea mai mare sala de cinema, filmuletele si-au luat lumea in cap si ruleaza si in sali traditionale, in cadrul unui turneu de tara, in 28 de orase romanesti.
La Timisoara, duminica aceasta, la Casa Studentilor, am avut ocazia sa urmarim selectia organizatorilor pentru anul acesta : 16 filmulete premiate: 8 din Spania, 7 filme autohtone si un scurtmetraj haios din republica Moldova.
Scurtmetrajele din Spania se remarca prin abilitatea de a construi o poveste aparte si de a capta atentia si curiozitatea spectatorului in primele 1 pana la 2 minute, dar si prin subiectele in sine, debordand de cele mai multe ori de o fantezie care s-ar putea numi bolnava. Finalul e intotdeauna sec. Gasirea unei solutii, a unei continuitati, nu pare a fi scopul filmului. Conceptul de fianlitate e lasat la indemana si imaginatia spectatorului, care ramane cu un gust de indoiala, de “poate ca…”. Reprezentative au fost “Cu unul mai putin”, care a primit si o nominalizarae la premiile Academiei, si “Nu mai pot sa merg”, povestea unui baietel care incearca sa-si invinga frica de insecte, animale si chiar de oameni, intr-un fel aparte. Scurtmetrajele spaniole exprima de multe ori sentimente si trairi ce pun natura umana intr-o lumina noua, fantezista, morbida ce impun pauze de reculegere intre filme.
Cu riscul de a fi acuzati de favoritism, spectatorii au fost mai receptivi la filmele romanesti, “Radu plus Ana” a lui Paul Negoescu fiind déjà cunoscut de cineasti, castigator a numeroase premii, printre care si premiul Festivalului de film independent de la NY. “Falling down”, scurtmetraj de animatie, a lui Anton Octavian a ramas neinteles pentru majoritatea, iar Marius Iacob a reusit un film foarte scurt dar ingenuu pornind de la ideea simpla de a darui unei fete inima ta…inca vie, inca batand, la o cina romantica, ca fel principal.
Cel mai apreciat scurtmetraj a fost, in mod paradoxal, si cel mai lung : “Generatia desenelor animate” a lui Alexandru Stanescu, un mini-documentar despre desenele de dinainte de ’89 si de dupa si vocile care le dadeau viata : Viorica Bucur, Geta Chira, Mihai Cabel, Irina Margareta Nistor. Un film care ne-a adus aminte de copilarie, de desenele ei, de Sandy Belle, de Captain Planet, Disney, Pirates of the dark waters, sau de preferatul fiecaruia, in parte. Personal, sunt fan declarat al "Fructisoarelor".
4 ore de scurtmetraje nu sunt pentru oricine. Ca dovada ca timisorenii nu s-au inghesuit la festival. Si au pierdut inca o ocazie de a vedea filme de valoare. Veni, vidi, short to the point. Pana la anul!

p.s am cautat cateva filmulete si le postez aici, ele oricum vor aparea si pe siteul festivalului dupa terminarea turneului.


Generatia desenelor animate



Prima data - fara subtitrare, din pacate



Covorul il vedeti la http://www.spunepescurt.ro

Limoncello - A good man
http://www.dailymotion.com/video/x60ga0_limoncello-segment-a-good-man_shortfilms

Carambol, Falling Down, Nepreparat - toate la http://www.spunepescurt.ro

Nu mai pot sa merg
http://www.dailymotion.com/video/x1e7f_ya-no-puede-caminar_shortfilms

Radu plus Ana

Ce faci duminica pe la 6 ?

Daca te-ai gandit mai mult de 10 secunde, las-o balta si hai la Casa Studentilor Timisoara, la 18:30 mai exact, cu 10 lei in buzunar si chef de vizionat 4 ore de scurtmetraje in cadrul unui festival de film care face turul Romaniei : Short to the point


http://www.spunepescurt.ro/ro/index.html

Spune pe Scurt....Vii sau nu?

Plai 2009

Pentru timisoreni s-a gatat si a doua zi de Plai.
Atmosfera relaxa(n)ta azi toata ziua, soarele a stralucit usor intr-un inceput de toamna, cei de la Asociatia Geea Life se concentrau pe Tai chi, in kimonourile lor rosu aprins, The Serious Road Trip dadeau lectii de jonglerie, iar la Cloud Factory se picta de zor pe capace de bere.
Ecologia e in voga, pe langa cei de la Verde pentru Biciclete, de unde poti sa-ti iei un numar si sa-ti faci bici fericita, au mai fost Eco Club, Copacul de hartie si Lumea Buna. Ei, Lumea Buna nu e chiar eco....e mai mult reciclare de...ganduri rele. Si functioneaza, am primit trei zambete colorate. Free hugs-urile s-au dat rapid, nu am mai prins. In sopronul unde se desfasura Best Film Festival, spectatorii leneveau pe saci de rafie, pesemne osteniti dupa un gulas fierbinte, muraturi si untura pe paine. Ateliere si workshopuri gramada, de la fotografie la broderie, pictura, la cum sa-ti faci un medalion din lut cu Kenny, numai timp sa ai.
Sloganul de festival : Muzica, arta, multiculturalitate, a fost respectat, dar prea putini timisoreni au profitat de el. Cel mai probabil, pretul piperat al biletelor a fost motivul, altfel nu-mi explic. Si lipsa micilor....Padurea a ramas neincetosata de fum si vizitatorii, cati au fost, au plecat multumiti.

Count to 10, then join the Count on Radio Rock!!!

"The Boat that rocked": o comedie spumoasa ca un pahar de sampanie, britanica, cu un varf de lingurita USA in persoana lui Phillip Seymour Hoffman.....it's enough to get you dizzy!
Iesit de sub bagheta regizorului Richard Curtis, care a realizat si Mr.Bean , Notting Hill, Blackadder, Bridget Jones, si - a personal fav of mine - Love actually, filmul reda povestea statiilor de radio pirat, care functionau ilegal in anii '60 in Marea Britanie. Radio Rock din pelicula portretizeaza adevaratul Radio Caroline, care a emis pana in 1967, cand guvernul britanic a decretat activitatea ilegala, si, in mod bizar, un an mai tarziu, BBC introduce un nou post bazat in intregime pe formula "radio-pirat" pe care au eradicat-o.

Dar asta e istorie melancolica pe care n-o veti intalni in film. Radio Rock e mereu plin de optimism, curaj, si loialitate pentru Maiestatea Sa......Rock & Roll. P. S. Hoffman joaca unul din cele mai simpatice si hilare roluri in care l-am vazut,si alaturi de Bill Nighy, Rhys Ifans si multi altii, reusesc sa compuna o atmosfera rara, care apare poate la 1 din 100 de filme pe care le vezi....te ia valul...la propriu :) Si sa nu-l uitam pe Kenneth Branagh in rolul functionarului snob, uracios, mai intepat decat un degetar.

Muzica te va face sa te ridici de pe scaun sau sa exclami, rusinat de faptul ca ai uitat de Oldies :"stiu melodia asta, oaai, de cat timp n-am mai ascultat-o"....The Beach Boys, The Who, The Hollies, Cream, The Tremeloes, Jimi Hendrix, Procol Harum, Moody Blues, David Bowie....
well.....

U've been reading Awesome Movies Reviews, and it's midnight and sleepy, out here at Radio The Happy Penguin!

Coco avant Chanel, mais apres Amelie

Dupa premiatul La Vie en Rose, in care Marion Cotillard face o interpretare inegalabila a "micutei vrabiute", mi-am facut un obicei din a astepta filmele franceze, si autobiografice pe deasupra, cu nerabdare si emotii.
De la Amelie incoace insa, Audrey Tatou nu a mai stralucit, nici in umbra lui Tom Hanks, nici in mai recentul Ensemble c'est tout.

Dar pentru a juca rolul femeii care a revolutionat moda secolului 20, Audrey este intr-adevar perfecta.

Gabrielle Bonheur Chanel provenea dintr-o familie saraca, si la varsta de 12 ani a fost abnadonata de catre tatl ei la orfelinat, impreuna cu sora Adrienne.
Implinind varsta majoratului, cele doua Chanel traiesc de pe urma acului in timpul zilei, croitorese, si a vocii, noptile, intr-o bodega mizera.
Gabrielle cunoaste spuma societatii fastuoase a secolului, ca amanta a bogatului Etienne Balsan, si-si va castiga renumele croind palarii pentru actrita
Emiliene d'Alencon. Drama e constituita prin crearea unui triunghi amoros Coco-Etienne-Boy, acesta din urma fiind un bogat
industrias american, care pare sa aprecieze nonconformismul Gabriellei, si care, impreuna cu Etienne, o va finanta pe cea care va deveni Coco Chanel.

Ce mi-a displacut de-a lungul filmului a fost oportunismul cu care Gabrielle se alipeste cu incapatanare de batranul Etienne, ca un animal pe care il lovesti, dar care nu pleaca. In ciuda traiului modest si a numeroaselor umilinte, Audrey ii confera personajului un soi de demnitate de fier,care la unii poate fi o masca, dar care persista doar la cei indeajuns de nebuni pentru a crede orbeste
ca e si motivata. Coco dispretuia risipa, atat in viata, cat si in materie de accesorii si imbracaminte, iar filmul te face sa pui pret pe simplitate si decenta ca model de eleganta.

Audrey e perfecta pentru rol, iar pelicula ramane un diamant, insa unul neslefuit. Pe alocuri, exista momente cand astepti ceva mai mult, ai vrea sa intelegi mai bine, si ramai nesatisfacut. Sa fi fost un film mut, si ramaneai cu tot atat.
Atitudinea, imaginea personajelor, nonverbalul primeaza in fata povestii in sine.

Rolul bogatului binefacator Etienne Balsan ii vine ca o manusa maestrului Benoît Poelvoorde, dar Alessandro Nivola nu e convingator ca Boy Capel, tragica iubire a Gabriellei.

In mod paradoxal impresia pe care mi-o lasa aceasta ecranizare a vietii pionerei modei, Mademoiselle Coco este ca omul face haina, nu haina pe om. Un film
bun, care putea fi mult, mult mai bun, cu o actrita pe care o vad in continuare ca Amelie Poulain, singurul rol in care a stralucit cu adevarat.